În spatele imaginii de „mare reformator” intens promovate în spațiul public, realitatea administrativă ascunde uneori o lipsă acută de viziune structurală. Unde este reforma reală când totul se rezumă la ecuația primitivă a suprataxării?
Într-o scenă politică dominată de PR zgomotos și aplauze de fațadă, un adevăr fundamental iese la suprafață cu violența unui duș rece: adevărata reformă nu se face prin jaf fiscal, ci prin restructurare profundă. Când singura soluție a unui administrator public pentru a aduce bani la buget este creșterea birurilor, asistăm, în fapt, la falimentul actului managerial.
Un atac extrem de dur, lansat recent în spațiul public de Traian Băsescu, dărâmă soclul pe care s-a prăbușit propaganda ultimilor ani: „Bolojan n-a făcut nicio urmă de reformă. Orice prost… mărește taxele”.
Afirmația, de o aciditate asumată, lovește direct în nucleul mitului „bunei administrări”. Ea dezbracă de fard retorica reformistă și expune un mecanism pe cât de simplu, pe atât de nociv: pentru a crește taxele nu ai nevoie de diplome, de studii economice complexe sau de geniu administrativ. Este, în esență, cel mai rudimentar reflex politic.
Soluția primitivă a impotenței administrative
Critica merge mai departe și folosește o parabolă brutală, dar extrem de sugestivă pentru a descrie calitatea actului de guvernare: „Deci dacă aduci un dobitoc cu șapte clase și-i spui: «Bă, ne trebuie mai mulți bani», păi ăla o să spună «Hai să mărim taxele!»”.
Mesajul este clar ca lumina zilei: mecanismul suprataxării este la îndemâna oricui. Nu presupune nici efort intelectual, nici strategii de eficientizare și nici tăieri de cheltuieli inutile din aparatul de stat. Când ai nevoie de bani, e simplu să bagi mâna mai adânc în buzunarul contribuabilului, o practică ce nu denotă competență, ci doar un exercițiu de forță aplicat asupra celor care muncesc.
Mitul demontat: „Nu trebuie să fii foarte priceput”
Concluzia atacului nu lasă loc de interpretări: „Deci, asta ce-a făcut Bolojan nu trebuie să fii foarte priceput”.
Adevărații manageri și reformatori caută soluții în reducerea rispei, în atragerea de investiții și în crearea unui mediu economic competitiv. În schimb, a apluda creșterea taxelor drept un act de curaj sau de mare management este o dovadă de miopie civică. Când inteligența administrativă stagnează, taxele devin singurele care cresc. Iar pentru asta, într-adevăr, nu e nevoie de nicio pricepere.