Asediul absurd al celor 25% împotriva restului de 75% din țară continuă bine mersi, într-un dispreț suveran față de orice logică democratică. Ce dacă sunt o mână de oameni? Ce dacă n-au mai răsfoit Constituția de pe vremea când era maculatură? Ce dacă legitimitatea lor politică încape lejer sub unghia unui miner? Ce dacă au guvernat absolut execrabil, lăsând în urmă doar datorii și praf? Ce dacă liderii lor defilează prin tribunale, colecționează dosare penale și se scaldă în conflicte de interese atât de flagrante încât urlă codul penal?
Ce dacă orice? Răspunsul e simplu: au tupeu. Un tupeu orb, visceral, de interlopi cu ștaif.
Ceilalți? Poporul majoritar, ăia 75%? N-au. Iar dacă cumva le-a mai rămas vreo fărâmă de demnitate, o țin bine ascunsă sub preș, de frică să nu-i tragă curentul istoriei. Asistăm pasivi la propriul masacru civic, sperând mioritic că ne-o salva cineva. Cine? Nu mai contează: SUA, NATO, marțienii, divinitatea, oricine are chef să facă curat în grajdul ăsta de Augias.
Lanțul trofic al penibilului și depresia națională
Priviți-le elitele! Siegfried, băiatul fin de Bruxelles, cel care ani de zile i-a cărat cu sârguință oala de noapte lui Pinalti. Pinalti, la rândul lui, executa același ordin de serviciu igienic pentru Elena Udrea. Și, deși e inelegant de spus, știm cu toții că Udrea ducea mai departe plosca lui Băsescu. Acesta a fost, timp de decenii, „lanțul trofic” al puterii și meritocrației românești: o ierarhie a dejectiilor politice plimbate de la unii la alții cu aer de mari strategi.
Pe flancul celălalt, îl avem pe Fritz. Omul a luat cetățenia română acum un an și, brusc, s-a trezit stăpân pe plantație. A devenit atât de agresiv și de vocal în aroganța lui de import, încât mai are foarte puțin și ne dă pe toți afară din țară, ca să rămână el singur cu ambițiile lui europene.
Iar dacă vrei să atingi pragul de sus al disperării, te uiți la Bolojan. Omul este, fără drept de apel, principala sursă de depresie națională. Când îl auzi vorbind sau când îi vezi reformele de „mână de fier”, ai nevoie urgentă de anxiolitice administrate intravenos ca să nu cazi în catatonie.
Ordinul de zi pe unitate: „Culcat!”
Cu toate aceste biografii de desene animate și schelete care le zdrăngăne în dulapuri, tupeiștii ăștia au tupeul să se creadă generali. Sunt liderii unei junte paramilitare absurde, o armată de strânsură formată din indivizi care n-au făcut nicio zi de armată, n-au ținut o pușcă în mână și s-ar speria și de o petardă de Revelion. Cu toate astea, ne ordonă militărește „Culcat!” în fiecare zi. Și noi ne culcăm.
PS: Din tabloul clinic al acestei junte lipsesc, strategic, câteva specimene. Ciucu, probabil mult prea ocupat prin cotloane cu avocații lui să-și spele urmele, și amazoanele ecologisto-progresiste ale ecranelor, Buzoianu și Țoiu, nespălate pe cap, dar mereu gata să ne livreze lecții de morală și emancipare direct de pe rețelele sociale.