Decizia Guvernului condus de Ilie Bolojan de a introduce contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizația de creștere a copilului a stârnit reacții puternice și a alimentat una dintre cele mai sensibile dezbateri privind pachetul de măsuri fiscale adoptat pentru reducerea deficitului bugetar. Pentru mulți români, ideea că statul a ales să își consolideze finanțele inclusiv pe seama părinților care își dedică timpul îngrijirii copiilor a fost greu de acceptat.
Executivul a justificat măsura prin nevoia de a lărgi baza de contribuabili și de a aduce resurse suplimentare sistemului de sănătate. Oficialii au susținut că situația financiară a statului impune măsuri excepționale și că efortul trebuie împărțit între mai multe categorii sociale.
Organizațiile civice și numeroși analiști au atras atenția că indemnizația de creștere a copilului nu reprezintă un privilegiu și nici o formă de venit obținută prin activitate economică, ci un mecanism prin care statul sprijină familiile în una dintre cele mai importante perioade din viața unui copil.
Pentru multe familii tinere, fiecare leu contează. Costurile asociate creșterii unui copil au crescut constant în ultimii ani, de la hrană și produse de igienă până la servicii medicale și cheltuieli legate de locuință. În acest context, diminuarea veniturilor părinților aflați în concediu pentru creșterea copilului este o lovitură aplicată unei categorii deja vulnerabile.
În plus, trebuie să subliniem și un aspect care revine constant în dezbaterea publică: criza demografică. România se confruntă de ani de zile cu o scădere a natalității și cu un exod masiv al populației active. În aceste condiții, politicile publice ar trebui să încurajeze întemeierea unei familii și creșterea copiilor, nu să transmită semnalul că sprijinul acordat părinților poate deveni o sursă suplimentară de venit pentru bugetul statului.
Decizia Guvernului Bolojan ridică și o problemă de priorități. În timp ce părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului au fost chemați să contribuie mai mult, numeroase instituții publice continuă să fie aibă cheltuieli excesive, să aibă structuri supradimensionate și reforma administrativă a lui Bolojan înaintează mult mai lent decât austeritatea impusă cetățenilor.
Merită să ne întrebăm de ce ajustarea bugetară începe cu mamele și tații care își cresc copiii și nu cu reducerea privilegiilor și a risipei din sistemul public? Ca de fiecare dată, Bolojan a ales din nou soluția cea mai simplă: să ceară mai mulți bani de la cetățeni, evitând confruntarea cu propriile probleme structurale.
Dincolo de cifre și de argumentele tehnice, controversa scoate la iveală o întrebare de fond: ce fel de semnal transmite un stat care, confruntat cu probleme bugetare grave, alege să înceapă economiile cu familiile care aduc pe lume și cresc generațiile viitoare?
Ei consideră că echilibrarea finanțelor publice nu ar trebui să fie făcută în primul rând pe seama celor care au cea mai mare nevoie de sprijin, ci printr-o reformă reală a statului și prin eliminarea risipei care, de ani de zile, consumă resurse uriașe fără rezultate pe măsură. Prin asta arăţi că eşti un conducător capabil, nu prin împovărarea cetăţenilor!